Skip to Content

Sfaturi în general

21 octombrie 2024 de
birsan ioan

-uită-te pe grupurile de Reddit, pe Tripadvisor sau pe aplicațiile de delivery și vezi unde poți să mănânci bine în Iași (pentru a avea cât mai puține șanse să alegi un local unde să nu îți placă ce ai comandat)

-ai reducere la Teatrul Național, link

-începe să înveți cartierele din oraș și împrejurimile locului în care ești cazat

-e bine să te familiarizezi cu toate obiectivele, cu barurile, cu cluburile, cu cafenelele, cu magazinele, cu librăriile, cu restaurantele etc. din oraș ca să vezi ce îți place și ce nu și atunci când vrei să faci o alegere, să știi direct unde să te duci. Astfel, recomand să te plimbi în mai multe zone din Iași, să vizitezi cât mai multe locuri, să te uiți la review-uri și să te mai uiți pe grupurile de Reddit

-participă la cursuri, atâta timp cât știi că ai nevoie de ele, chiar dacă poate veți fi puțini în clasă

-încearcă să găsești acele activități care fac sens pentru tine (sună vag, I know, dar cât timp stai la facultate posibil să descoperi multe lucruri care, cum am zis, să facă sens pentru tine)

-ca să trimiți sau să primești bani instant cu cardul, recomand Revolut


Mâncare:

-dacă vrei să dai comandă de mâncare, aici sunt câteva aplicații: Bolt Food, Tazz, Glovo,  Iași Delivery

-unele simigerii, precum: Petru și Luca, pot avea oferte de vânzare accelerată (adică după o anumită oră produsele să fie reduse cu până la 50%)

-Munch și bonapp.eco sunt aplicații de foodsharing


Transport:

-recomand să faci 2 lucruri: citești ce am scris mai jos și apoi citești secțiunea "Transport" din aplicația "Iași Official App", aplicație de pe Play Store (în cazul în care vrei să știi totul despre transportul public)

-nu voi menționa tarife deoarece sunt schimbătoare 

-vezi dacă facultatea ta îți poate deconta abonamentul (pentru a beneficia de reducere la transportul public)

-folosește aplicația Moovit pentru a știi ce tramvai sau autobuz să iei, în funcție de locația pe care ți-o dorești (downside: are reclame), HereItIs să vezi locația fiecărui autobuz și tramvai (are destul de multe rateuri), Tranzy este destul de asemănător ca și Moovit. Tu decizi care fit you best

-poți folosi aplicația 24pay pentru a cumpăra bilet online pentru transportul public

-descarcă Bolt și Uber, iar atunci când dai comandă de o cursă, intră pe ambele aplicații și compară prețurile, să vezi unde este mai ieftin. De asemenea, cu aplicația Bolt poți lua și trotinete 

-dacă circuli des cu trenul, îți recomand să-ți faci cont cu datele de student  pentru a nu mai fi nevoit să stai la cozi infernale și să ai o modalitate mai ușoară, adică online (pentru asta este important un cod unic pe care îl poți solicita online de la facultatea ta sau de la un ghișeu CFR)


Sfaturi pentru o viață de studenție reușită:

-ei bine, acestă chestiune este subiectivă și fiecare o definește așa cum simte, dar eu voi arunca cu niște propuneri 

-participă la liga / asociația din cadrul facultăți tale, vezi dacă îți place. Dacă nu, du-te la altă ligă / asociație, vezi dacă îți place ș.a.m.d. aici am pus la dispoziție un inventar cu toate orgnizațiile pentru tineri din Iași

-fii un "yes man" la fiecare oportunitate care îți iese în cale (but no drugs). Dacă vrei să înțelegi mai bine la ce mă refer urmărește filmul Yes Man. Îl poți urmări pe Lookmovie (care cu siguranță nu este o platformă de streaming gratuită)

-caută metode care îți ușorează munca și încearcă pe cât de mult posibil să-ți faci treburile din timp, o dată să nu le mai porți grija și o dată să profiți de acel timp liber rămas pentru activitățile preferate

-gestionează-ți eficient relația cu telefonul. Acesta reprezintă o unealtă și nu o gaură neagră pentru timpul tău 

-fă tâmpenii, fă ceea ce simți, fă lucruri de care copii și nepoții tăi să zică de tine "ce 😎 ești"


Locuri unde poți să înveți / citești:

-poți să-ți faci card de bibliotecă la BCU și să profiți de una din cele 4 săli de lectură (două la etajul 1 și două la etajul 2), sala 1 fiind cea mai mare

-Biblioteca Județeană "Gheorghe Asachi" mai este un loc foarte bun

-Biblioteca Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din corpul A de la UAIC

-poți vedea lista cu cafenele și să alegi una de acolo, link

-poți alege unul din multele parcuri / spații verzi din Iași, link